402 poze   46102 vizite

xD Timpul iluziilor

Camera e rece. E o dimineață neobișnuit de răcoroasă. Fereastra e aburită - dar e vară. Emma, o fetiță din New Jersey, nu simte frigul, deși plapuma subțire a căzut demult de pe trupul ei gingaș. Visează ceva frumos, zâmbește dulce, fără să vrea. Dar aceste iluzii din somn se vor termina repede - căci pisica ei de rasă tocmai a intrat în camera deloc caldă. Cu o săritură elegantă, s-ar putea spune, pisicuța se așează lângă Emma. Fata deschide încet ochii. Mâinile ei reci mângâie ușor pisica care tremură. Se ridică din patul cu lenjerie de dantelă. Picioarele ei goale ating podeaua rece. .
Zâmbetul i-a pierit de mult timp. Se îndreptă către măsuța din lemn, plină de cosmetice și bijuterii. Dintre toate, alege un colier cu o perlă mare, care reflectă frumos lumina dimineții. Gesturile delicate ale ei par desprinse din vis. Chipul ei e angelic, palid.


Se așează brusc pe scaun. Nu se simte bine. Parcă totul s-ar învârti în jurul ei. Vrea să o strige pe mama ei, dar nu are putere. Se întinde din nou în pat - și speră că poate îi trece.

După minute întregi, se ridică. Dar nu pentru că se simțea mai bine.
Auzi pe cineva care o chemă de afară. Își auzi clar numele. Trase draperiile frumos brodate și deschise geamul.
În acel moment, simți că viața i se scurge din trup. Se frecă la ochi. Nu, nu era o iluzie. Imposibilul întrunește notele definitorii ale vieții. Chiar el o strigă. O persoană specială din viața ei, pe care a pierdut-o. Da, e adevărat: numele Emmei a fost pronunțat de tatăl ei, care a murit acum 3 ani.



Când s-a uitat pe geam, Emma îl văzu doar pe tatăl ei care zâmbea și îi făcea cu mâna - nu observă însă detaliie. Dacă le-ar fi văzut, poate era mai greu de crezut că se poate întâmpla una ca asta.



Coborî, așadar, în grabă scările. Era amețită, nu mai vedea bine, iar inima îi bătea foarte tare. După ce alunecă de câteva ori pe scările alunecoase, ajunse în grădina înflorită, acolo unde o aștepta tatăl ei. Sau nu...



Privind în jur, îi venea să strige. Era prea mult pentru ea: bărbatul care stătea în fața porții, semănând leit cu tatăl ei, a dispărut. Mai mult, grădina semăna cu ruinele unui vechi castel.

Trandafirii roșii erau ofiliți. Foișorul din colțul grădinii era dărâmat. Pe alee erau urme de noroi. Era un coșmar.



Speriată, deschise poarta și ieși în stradă. Dar regretă imediat.

Mașinile erau răsturnate, nu se vedea nici un om - nu era nici o îndoială : totul arăta ca și cum ar fii venit sfârșitul lumii.

Însă, ceva îi atrase atenția Emmei: un bilet aruncat la întâmplare. Îl desfăcu. O mână tremurândă a scris frumos: " E timpul iluziilor..."











....Sau a viselor. Mâna rece a mamei era pe fruntea fierbinte a copilei. Emmei nu îi venea să creadă că totul a fost un vis. Pe fereastra deschisă se furișau raze timide de soare. Camera era caldă, iar pisica stătea sub patul fetiței. Se ridică rapid, poate pentru a treia oară - ar spune ea, și se uită pe geam. Nu o mai striga nimeni - deși și-ar fi dorit asta. Însă dimineața era prea frumoasă, așa că uită repede de tot.
00000tumblr_m6a7hlnn5j1r60zhwo1_400_thumb
00000tumblr_m6a7hlnn5j1r60zhwo1_400_thumb

Comentarii album • 0
Acest album nu are incă nici un comentariu.
Trimite mesaj Înapoi Nu poți trimite un mesaj fără conținut! Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje. Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.ro Mesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.ro Mesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp. A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou. Mesajul a fost trimis.